Bucharest Running Club actualizează regulamentul Maratonului Internaţional Bucureşti

„Să sperăm că în 2017, la editia aniversară, o să participăm la un maraton din categoria Bronze Label!”.

Aşa încheiam articolul de anul trecut, în care îmi expuneam impresiile despre eveniment, stiind de prezenta preşedintelui AIMS, Paco Barao, care a supervizat evenimentul in vederea upgradării la Bronze Label. 

Mă bucură foarte tare faptul că, dupa primul pas făcut anul trecut, organizatorul nu a renuntat la acest obiectiv, iar anul acesta evenimentul va aplica oficial pentru obtinerea certificarii Bronze Label, pentru care este necesară îndeplinirea următoarelor criterii:

  • prezența atleților de elită (femei și bărbați),  de 4 naționalități diferite;
  • prezența la eveniment a unui observator IAAF, care va monitoriza competitia, astfel încât totul să fie în conformitate cu cerințele IAAF;
  • amenajarea unor puncte de control anti-doping pentru alergători;
  • traseul stradal trebuie să fie securizat, închis circulației auto și  să dețină un certificat valid IAAF, cu privire la măsurătorie efectuate;
  • cursele trebuie să se desfășoare în condiții de maxima siguranță pentru alergători;
  • traseul sa fie dotat cu puncte de hidratare;
  • prezența unor stații TV profesionale care să difuzeze evenimentul;
  • control medical.

Întrucât este vorba despre o competiţie omologata de IAAF, o parte din condiţiile de mai sus erau oricum respectate, noutatea fiind reprezentată de „prezenţa la eveniment a unui observator IAAF”, care va monitoriza competitia, astfel încât totul să fie în conformitate cu cerinţele forului internaţional.

Astfel, alinierea regulamentului competiei la cerinţele forului internaţional cuprinde actualizări, recomandări pe care organizatorul le face alergătorilor, precum şi măsuri de siguranţă şi fluidizare a traseului.

A fi recunoscut cu o astfel de certificare din partea IAAF, presupune un anumit grad de disciplină, prin urmare, organizatorul anunţă că anul acesta va fi foarte strict în aplicarea regulamentului şi descalificarea celor care îl încalcă.

Actualizările regulamentului celei de-a X – a ediţii fac referire la următoarele aspecte:

Condiţii de participare

Fiecare alergător care participă la cursele de adulţi din cadrul Maratonului Bucureşti va putea participa la o singură cursa din cadrul evenimentului.

Alergătorii trebuie să treacă prin toate punctele de control amplasate pe traseul cursei la care participa. Alergătorii care nu calcă pe covorul de la fiecare punct de control nu vor fi înregistraţi de sistemul de cronometrare şi vor fi descalificaţi automat.

Este responsabilitatea alergătorului să poarte numărul de concurs pe tricou, pe partea din faţă, iar cipul electronic să fie montat conform instrucţiunilor de pe ambalaj.

Va fi descalificat automat orice alergător care nu poartă numărul de concurs pe tricou, poartă alt număr de concurs în locul celui primit din partea organizatorului sau care nu poartă cipul de concurs pe toată distanţă cursei, pe poziţia indicată în instrucţiuni.

În ziua competiţiei nu va fi posibilă schimbarea sau înlocuirea numărului sau a cipului de concurs (inclusiv în cazul pierderii) şi nici schimbarea numerelor de concurs între alergători. Aceste abateri duc la descalificare.

Participarea la Maratonul Bucureşti este strict personală. Este interzisă schimbarea, vânzarea, transferul sau oferirea pentru schimb sau transfer a participării la eveniment.

De asemenea, nu este permisă purtarea numărului de concurs de către o altă persoană decât alergătorul căruia i-a fost alocat.

Orice încălcare a acestei condiţii va fi sancţionată cu descalificarea alergătorului, iar organizatorul îşi rezervă dreptul de a exclude persoana în cauza de la participarea la evenimente ulterioare. Această politică este extrem de importantă pentru că oferă organizatorului informaţii medicale exacte despre fiecare participant.

Recomandări medicale

Se recomandă ca alergătorii să efectueze un control cardiologic înainte de participarea la oricare dintre curse, precum şi scrierea pe numărul de concurs al numărului de telefon al persoanei care poate să fie contactată în caz de urgenţă.

Introducerea Comisiei de Contestaţii

Validarea clasamentului şi premierea câştigătorilor se va face în 3 săptămâni de la terminarea evenimentului, după soluţionarea contestaţiilor şi a cazurilor de forţă majoră.

Eventualele reclamaţii legate de clasament sau de participarea la eveniment se pot face în scris şi depuse la cortul de premii amplasat în Piaţa Constituţiei sau prin email, în maxim 48 de ore de la terminarea cursei. După expirarea acestui termen, organizatorul nu va mai lua în considerare nicio reclamaţie.

Astfel, în 15 octombrie, pe scena din Piaţa Constituţiei, câştigătorii vor fi felicitaţi pe baza unui clasament provizoriu, care va fi anunţat final la 3 săptămâni post-eveniment.

Premiile în bani şi/sau produse, servicii

Premiile vor fi plătite/oferite în maxim 8 săptămâni de la finalizarea evenimentului, timp în care vor fi soluţionate eventualele contestaţii şi se vor efectua verificările necesare.

În cazul sportivilor de elită şi a celor legitimaţi, organizatorul poate decide amânarea plăţii premiilor până la sosirea rezultatelor definitive anti-doping, în cazul efectuării unor astfel de controale.

Cursele Copiilor

Din considerente de siguranţă, acestea nu sunt curse de viteză, nu au limita de timp şi nici clasament, iar premiile vor fi câştigate prin tragere la sorţi.
Premierile câştigătorilor Curselor Copiilor şi Jogging în Scutece vor fi oferite pe scena amplasată în Piaţa Constituţiei, în 14 octombrie.

 

Sursa: comunicat de presa ABRC
Sursa foto

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s