Impresii dupa Maratonul International Brasov – 2018

Weekendul trecut, în zilele de 19 și 20 mai, s-a desfasurat cea de-a IV – a ediție a Maratonului Internațional Brașov, eveniment care, conform organizatorilor, a adunat la start aproximativ 3700 de participanți. 

Dintre aceștia, 782 au participat la cursa dedicată copiilor, 500 au participat la crosul universitar (cursă necompetitivă și necronometrată), 100 au optat pentru cursa team run 4 X 10.7 Km, iar restul s-au împărțit între cursele popuare (2.5 Km și 5.7 Km), ambele necompetitive și necronometrate, crosul de 10.7 Km (497 înscriși), semimaraton (400 înscriși) și maraton (54 înscriși).

Anul acesta, maratonul panoramic al României a adus în Piața Sfatului peste 100 de participanți străini, din 32 de țări. Evenimentul a luat startul sâmbătă, 19 mai, când s-a desfașurat cursa copiilor.

Restul curselor au luat startul duminică, dis-de-dimineață. Cursa polulara de 2.5 Km și crosul universitar au luat startul la ora 07:55, iar pe la ora 08:00 a început numărătoarea inversă pentru startul celorlalte curse.

Cursa de maraton – masculin a fost câștigată de Igor Timbalari (03h:03min:54sec), pe locul secund s-a clasat Viorel Tams (03h:07min:31sec), iar ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Andrei Dan Dudu (03h:10min:05sec).

La femin, podimul a fost format din Iulia Gainariu (03h:15min:00sec), Maria Magdalena Veliscu (03h:16min:30sec) și Valeria Alina Rusu (03h:35min:40sec).

Cursa de semimaraton – masculin a fost câștigată de Adrian Branescu (01h:24min:06sec), acesta devansându-i pe Ionut Foca (01h:33min:11sec) și pe Calin Hanganut (01h:34min:07sec).

La feminin, pe treapta ce-a mai înaltă a podiumului a urcat Luminița Suditu (01h:36min:50sec), pe locul al doilea a terminat Vasilica Lefter (01h:37min:57sec), iar Loredana Andreea Stoian a prins ultima treaptă a podiumului (01h:41min:23sec).

La cursa de 10.7 km – masculin, Robert Boroi (38min:55.6sec) și Andrei Carol Rotaru (38min:55.8sec) au trecut “bară la bară” peste linia de sosire, fiind urmați de Alin Cristian Chirita (40min:21.6sec).

La feminin, cea mai rapidă a fost Daniela Ciocan (44min:21sec), fiind urmată de Elena Alexandrescu (45min:01sec) și de Eronim Jitaru (47min:51sec).

La cursa de team run, fiecare echipă a fost formată din 4 membri, care au alergat concomitent câte 10.7 Km. Echipa catigatoare a fost Eko – Telekom, formată din Munteanu Florin (37min:56sec), Alexandru Itu (40min:03sec), Adrian Iordache (40min:03sec) și Ion Nusu Neagoe (44min:09sec).

Ca impresie generală, pot spune că evenimentul atrage prin statutul de membru acreditat AIMS, precum și prin spectaculozitatea peisajelor de pe traseu, acesta fiind inclus într-un top al celor mai spectaculoase 20 de maratoane din lume, realizat de Culture Trip. Desigur, orașul împreună cu obiectivele lui cosmetizează cum nu se poate mai bine acest eveniment.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care este prezentat evenimentul în mediul online, tot ce ține de comunicare și informare a participanților, precum și organizarea din zona de predare a kiturilor de participare.

De asemenea, ținând cont de faptul că vin oameni din toate colturile țării, mi se pare destul de inteligentă programarea curselor principale în cea de-a doua zi, duminica. Astfel, toți participanții au suficient timp pentru a ajunge cu o zi înainte.

Dacă erau programate pentru ziua de sâmbătă, cum se întâmplă adesea, era destul de dificil să ajungi dacă veneai de la Timisoara, de exemplu. Distanța este considerabilă, iar majoritatea oamenilor lucrează vinerea. Pe când așa, ai destul timp să ajungi sâmbătă, duminică alergi, iar după terminarea cursei poți pleca spre casă.

Dar na, ca la fiecare eveniment, au existat și părți mai puțin bune. Nu vreau să sune critic, doar spun ce am văzut ca participant.

În primul rând, mi s-a părut prea forțat să dai startul la ora 08:00, parcă prea matinal. Știu că era trecut de jumătatea lunii mai și că era posibil să fie mult prea cald după ora 10:00, știu că cea mai mare parte a participanților de la maraton fac între 4 și 5 ore pe traseu, fiind probabil să alerge în condiții de temperatură ridicată, însă consider că era mai bine dacă cei de la maraton luau startul la ora 08:00, 08:30, poate chiar 08:50, iar ceilalți la ora 09:00.

Personal, mi-e destul de incomod să alerg la ora 08:00. Mai mult de atât, pentru a fi pe poziție la ora 08:00, trebuie să mă trezesc pe la 06:30, să mă pregătesc, să mănânc ceva, la care mai adaugi și timpul pierdut până când ajungi la punctul de start. În plus, e dificil să te îmbraci, deoarece la 07:40 încă e răcoare, iar dacă te îmbraci cat să te simți confortabil atunci, mori de cald când alergi.

Prin decalajul de care ziceam, ca si bonus, se mai și putea fluidiza traseul, mai ales în zona de start. Eu aș fi pus cursa de maraton la 08:50, pe ce-a de semimaraton la 08:55, iar pe celelalte la 09:00.

În al doilea rand, ținând cont de numărul de participanți, să dai startul tuturor curselor în același timp, nu mi se pare o decizie prea inspirată. Se supraaglomerează zona de start, nu se poate alerga, iar participanții se încurcă între ei, chiar se pot accidenta. Consider că era mai ok ca startul să se dea în 5 – 6 valuri, la diferență de câteva minute.

În al treilea rând, ținând cont de faptul că discutăm despre un eveniment acreditat de AIMS, nu ai voie să lași traseul marcat necorespunzător. Nu am văzut nici măcar o bornă kilometrică, iar în punctele în care traseele celor 3 curse se despărțeau, am avut ceva emoții. În zona de finish, am auzit participanți nemulțumiți de faptul că au fost îndrumați greșit de voluntari, ceea ce mi se pare destul de nasol.

În ultimul rând, nu mi-a plăcut configurarea categoriilor de vârstă, parcă prea “trase de păr”, prea extinse. La adulți au existat doar două categorii de vârstă, 18 – 34 și 35+. Mi se pare aiurea să-l pui pe ăla de 34 de ani să concureze cu un adversar cu 14 – 15 ani mai tânăr.

La fel și dincolo, e aiurea să-l pui pe unul de 50+, în aceeași oală cu unul de 35 de ani. Diferența de 15 ani mi se pare enormă. Dacă m-aș raporta la diferența asta de vârstă, ar însemna ca eu să pot alerga la fel ca acum, atunci când voi avea 45 de ani.

Cel mai bine era să se meargă pe categoriile de vârstă clasice: 18 – 29, 30 – 39, 40 – 49 și 50 +. Nu înțeleg de ce ai face doar două categorii de vârstă, poate doar să acorzi mai puține premii , altfel, eu nu-i văd sensul.

O altă chestie care nu mi-a plăcut, și cu asta închei, a fost traseul prea sec, fără animații, fără gălăgie, fără nimic. În zona de start/finish a fost ok, dar pe traseu a fost tristețe maximă. Pe la Km 5.5, când am trecut din nou prin zona de start/finish, atmosfera de acolo parcă m-a realimentat cu energie pentru cealaltă jumătate a cursei.

Nu vreau să las să se înțeleagă că nu a fost un eveniment bine organizat, ci spun că putea fi un eveniment perfect. Dacă se va face o analiza corectă asupra modului în care s-au desfașurat lucrurile, sunt convins că evenimentul de anul viitor va fi mult mai bine organizat.

Jurnal de cursă

Maratonul Internațional Brasov avea să fie cea de-a treia competiție la care urma să particip în 2018, după Semimaratonul Brasov – Intersport și Baneasa Race, evenimente trecute la “mission accomplished”. Așadar, cum spun fotbaliștii pe la tv, eram obligat să fac o figură frumoasă și de data asta, adică să-mi stabilesc un timp limită si să mă încadrez în el. Uitându-mă peste cifrele primelor două curse ale anului, situația se prezenta după cum urmează:

  • Semimaraton Brașov – Intersport, Cros 10 km – Vodafone => 01h:01min:01sec, pace 6:05 min / km, loc 28 la open masculin (nu a existat categorie de vârstă).
  • Băneasa Race – Cros 10.5 Km – conform organizatorilor, 11.07 km – pe ceasul personal și pe aplicațiile de tracking ale mai multor participanți => 50m:15sec, pace 04:32 min / km, loc 21 la open masculin, loc 8 la categoria de sex & vârstă.

De obicei, în strategia de stabilire a obiectivului, plec de la premiza că eu și cronometrul sunt singurii mei adversari, deci iau în calcul următoarele variante:

  1. dacă este un eveniment la care am mai participat, mă mulțumesc cu doborârea PB-ului înregistrat în edițiile anterioare, adică să mă întrec pe mine însumi;
  2. mă mulțumește o clasare în primii 30 la categoria de sex & vârstă (depinde de amploarea evenimentului și de numărul de participanți);
  3. pe plat, tot timpul îmi propun să alerg cu pace mai mic de 5:00 min / km (poate suferi modificări adaptate la specificul cursei)
  4. orice combinație între cele de mai sus.

În cazul de fată, fiind vorba de prima participare la Maratonul Internațional Brașov, varianta numărul 1 nu era eligibilă, prin urmare, trebuia să mă concentrez pe variantele 2, 3 și 4, adică ori o clasare în primii 30 la categoria de sex & vârstă, ori media pace-ului mai mică de 5:00 min / km, ori ambele.

După Băneasa Race, aveam o fereastra de o lună de zile până la Maratonul Internațional Brașov, deci timp suficient pentru antremanent, credeam eu. Voiam să mă antrenez serios, iar clasarea de la Băneasa Race mă motiva în privința asta.

Numai că, in toată perioada menționată, am făcut fix 5 alergări, cu pace-uri și pe distante jenante. Motivul? După Băneasa Race m-am ales cu niște dureri foarte puternice în zona inferioară a tibiilor, așa că, ferastruica de care ziceam s-a transformat într-o pauză de tipul obligat – forțat, fără drept de apel, de aproape că uitasem cum e să te mai încalți cu pantofii de alergare.

Inițial, nu le-am acordat atenție prea mare, crezând că, dacă scad ritmul și frecvența antrenamentelor, vor dispărea de la sine. Decisiva a venit pe data 7 mai, la ultima alergare din cele 5, când abia am reușit să alerg 5.18 km, la pace de 6:50 / km.

Dezamăgit, fără să mai stau pe gânduri, în ziua următoare m-am prezentat la ortoped. Voiam să aflu dacă este vorba de o problema medicală, sau daca este clasica inflamarea a mușchilor din zona respectivă, cauzată de reluarea bruscă a antrenamentelor după o perioada mai lungă de inactivitate, de care mă lovisem de atâtea ori.

Teoretic cunoșteam cauza problemei, știam soluția, dar aveam nevoie de un feedback medical și, eventual, de ceva medicație care să mă ajute, deoarece metoda R.I.C.E nu dădea rezultate. Așadar, am expus problema, am descris simptomele, am făcut o radiografie de părți moi și am primit verdictul: fasciita tibială.

Mi s-a recomandat diclofenac (30 mg/g), de două ori pe zi, timp de 14 zile, după care a urmat „sentința”: minimum 6 săptămâni de repaus. Pfoaaaai!!! Cum să stau 6 săptămâni, când eu nu mai aveam nici 2 până la Maratonul Internațional Brașov?!Pe de altă parte, știam că dacă nu stopez antrenamentele, durerile nu mă vor lăsa să termin cei 10.7 km.

Deja începusem să mă mulțumesc doar cu terminarea cursei, scoțând complet din ecuație orice obiectiv, dar tot nu ma impacam cu un pace mai mare de 4:59 min / Km. Trebuia să mă mențin cumva in formă, deoarece știam că nu o să-mi iasă socotelile dacă nu mă antrenez corespunzător. Niciodată nu mi-a plăcut să ratez un obiectiv din cauza faptului că nu m-am pregătit suficient de bine înainte.

Atunci, singura salvare și posibilitate de mișcare a venit de la bicicletă, astfel, am luat decizia radicală de a renunța la orice fel de deplasare cu mașina, în favoarea bicicletei. Și uite așa, până în ziua evenimentului, aveam la activ 312 km parcurși cu bicicleta.

Dar ca să fie treaba treabă, de parcă nu aveam destule pe cap, pe data de 16 mai, în timp ce mă deplasam spre serviciu, am luat o căzătură de toată frumusețea, în urma căreia mi-am rupt perechea de Alphabounce și m-am ales cu 2 julituri destul de nasoale din punct de vedere al locului în care se aflau, fiind localizate imediat sub glezna piciorului stâng, exact unde vine marginea superioară a pantofului.

Deja nu mă mai preocupa problema tibiilor, știam că îmi va fi imposibil să fac vreun pas în pantofii de alergare, deoarece partea superioară a pantofului mă freca exact pe zona respectivă.  Am făcut greșeala să aplic plasturi peste juliturile respective, motiv pentru care, 2 zile am avut doar sânge și carne vie acolo, deoarece rănile nu se puteau usca. Mai aveam 2 zile până la eveniment, moment în care am luat decizia să renunț la orice fel de bandaj, deși mă ustura îngrozitor la contactul cu pantoful. Doar aplicam Baneocin pudra si lăsăm așa.

În dimineața zilei de 19 mai am plecat spre Brasov, având inspirația să conduc în papuci, tocmai pentru a evita frecarea cauzată de pantof. Pe la ora 15:00, rănile deja se prezentau mai bine, având o pojghiță foarte fină la suprafață, măcar nu mai era carne vie.

Am făcut câteva „teste de pantof”, iar din câte îmi dădeam seama, Ultraboost-ul ATR nu-mi punea probleme, deoarece pantoful îmbrăca cu totul zona respectivă.

Untitled

Foarte încântat de rezultat, vrând să ies în oraș pentru o plimbare și pentru a mânca ceva, am aplicat plasturi pe zonele respective și m-am încălțat cu pantofii cu care urma să alerg a doua zi. Am zis să nu ies în pantaloni scurți și în papuci la 15°C, că arăt ciudat.

Partea nasoală e că am transpirat, iar pojghița fină formată peste cele două julituri s-a înmuiat și s-a desprins. Și uite așa o luam de la capăt, de parcă până atunci doar mă învârtisem în jurul cozii. Am aplicat Baneocin, mi-am schimbat pantofii și am ieșit din nou la plimbare, asta fiind pe la ora 19:30.

Înainte să încalț pantofii, le-am schimbat branțurile cu unele mai înalte, astfel încât piciorul să iasă un centimetru si jumătate în afara pantofului. Dacă lăsăm ultimele două găuri pentru șiret libere, totul se potrivea de minune, pantoful nu mă jena mai deloc, însă trebuia să strâng foarte bine șiretul, altfel îl pierdeam pe drum. Asta era varianta pe care aveam să o aleg și a doua zi.

Ziua cursei

A doua zi, m-am trezit pe la 06:30, la 07:30 eram deja în piață, iar la 07:45 era programată încălzirea oficială. Era racoare, n-aveam chef de alergare așa devreme, iar incertitudinea durerilor de tibii și problema cu juliturile parcă îmi spuneau că nu o să reușesc să alerg sub 05:00 min / km.

La ora 08:00 a început numărătoarea inversă, moment în care participanții curselor de 5.7 Km, 10.7 Km, semimaraton, maraton și team run au început să treacă pe sub poarta de start. Exact cum mă asteptam, așa cum se intampala de fiecare dată când este vorba despre un eveniment cu mulți participanți, iar startul se dă la gramadă, s-a format o îmbulzeală de abia puteai să înaintezi.

Mă irita la culme chestia asta, gândindu-mă că pace-ul pe primul kilometru era deja compromis. Ușor, ușor am început să-mi croiesc drum printre ceilalți alergători, reușind să alerg cu ritmul pe care mi-l doream. Văzând că nu mă doare nimic, cu fiecare pas prindeam curaj, iar pe la sfârșitul primului kilometru eram cu ochii pe ceas, pentru a observa media pace-ului, întrucât voiam să știu dacă sunt în grafic sau dacă am de recuperat.

De obicei, după fiecare kilometru parcurs, ceasul îmi vibrează și îmi afișează media pace-ului pe ultimul kilometru parcurs. Doar că, de data asta, nu știu ce setări am făcut, că ceasul nu a vrut nici în ruptul capului să-mi afișeze media pace-ului, pe nici unul din cei 10 .7 km.

Îmi afișa doar pace-ul de moment, ceva gen cum ai urmări consumul instant la mașină. După o repriza de înjurături, am ajuns să alerg cu ochii pe ceas, măcar să încerc să evit trecerea peste bariara stabilita. Asa puteam să am o idee vagă despre ritmul de alergare.

Primul kilometru l-am alergat cu 04:26 min / Km, dar asta am aflat abia după terminarea cursei, când m-am uitat în aplicație. Sincer, credeam că am pierdut mai mult timp în îmbulzeala de la start. De la Km 1 la Km 2 am mărit cadența pașilor, reușind să scot 04:01 min / km, iar distanța dintre km 2 și Km 3 am pacurs-o cu pace de 04:20 min / km, pulsul (pe care-l puteam vedea live) fiind de 175 BPM.

Nu voiam să cresc pulsul mai mult de atât, deoarece eram doar la Km 3 și, necunoscand traseul, nu știam ce se află în fată. Pe umatorul kilometru mă mulțumeam doar să mențin ritmul, însă nu am reușit, deoarece între km 3 și km 4 s-a nimerit urcarea aia lină de pe Strada Lungă, care credeam că nu se mai termină. Era genul ăla de pantă pe care nu o percepi vizual, dar pe care o simți teribil în mușchi.

Din 15 în 15 secunde mă uitam la ceas, sperând că nu am depășit bariera de 04:59 min / km. Până la urma am reușit să ajung la km 4, cu pace de 04:47 min / Km, însă nu aveam de unde să știu atunci.

Privind încotro duce traseul, vedeam o urcare destul de abruptă în partea dreaptă și speram ca traseul să nu duca într-acolo. Ginion însă, până la km 5 aveam să fac cunoștință cu Strada După Ziduri, cea mai grea porțiune din traseu. Porțiunea dintre km 4 și km 5 mi-a mâncat fix 5:00 minute, făcându-mă să mă întreb oare ce mai urmează.

Ultimii 2 kilometri parcurși mă obosiseră destul de tare, dar aveam sentimentul că sunt în grafic. Din când în când mai auzeam feedback-ul oferit de telefonul altor alergători care foloseau aplicații de tracking, trăgând cu urechea la media pace-ului.

Pe la km 5.5 am trecut din nou pe sub poarta de start, iar atmosfera din zona respectivă mi-a dat un pic de aripi, urcându-mi pulsul la 181 BPM. Am mărit ritmul și am reușit să ajung la km 6 cu pace de 4:39 min / km.

Tibiile erau ok, juliturile stăteau în afara pantofului, traseul părea mai liniștit, totul era în regulă. Mă tot șicana o ușoară senzație de usturime, pe talpa piciorului stang, în zona capului primului metatarsian, dar n-am băgat-o în seamă. Am căutat să cresc puțin ritmul, ajungând la Km 7 cu pace de 04:24 min / Km.

Între Km 7 și Km 9, traseul a început să urce, iar senzația de usturime de pe talpă a început să se accentueze. Prin urmare, de la km 7 la km 8 am făcut 4 minute și 39 de secunde, iar distanta dintre km 8 și km 9 mi-a adăugat încă 4 minute și 52 de secunde în timpul înregistrat până atunci.

Distanța dintre Km 9 și Km 10 am parcurs-o cel mai lent, 05:01 min / km, însă am încercat o rupere de ritm pe ultimii 700 m, pe care am scos un pace de 03:42 min / km, media pulsului fiind 180 BPM, în punctul maxim atingând 195 BPM. Dacă era să leșin, măcar leșinam eroic, după trecerea liniei de sosire.

Imediat ce am trecut linia de sosire, am oprit cronometrul și m-am uitat peste timpul total. Ceasul îmi arăta 00h:49min:53sec, însă timpul oficial net, cronometrat de organizatori, a fost 00h:49min:48sec, asta deoarece am pornit ceasul cu 5 secunde înainte să trec prin poarta de start.

Pace-ul mediu a fost de 04:37 min / km, iar la categoria de sex & vârstă m-am clasat pe locul 20, adică obiectiv îndeplinit.

Dupa terminarea cursei am fost nevoit să mă descalț, deoarece talpa piciorului stâng mă ustura foarte tare. Deja se formase o bășică destul de mare, care în următoarele 2 zile m-a făcut să turbez de durere si să-mi restricționez distanța parcursă mergând.

Untitled (1)

În ciuda faptului că am purtat șosete din poliester, dotate cu un strat generos de puf pe talpă, branțul înălțat cred că a avut partea lui de vină, făcând ca talpa să exercite presiune prea mare pe zona respectivă. Pe de altă parte, m-am bucurat că nu am avut probleme nici cu durerea de tibii, nici cu juliturile de sub glezna, motiv pentru care mă declar pe deplin mulțumit.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s